Peter's Kitchen Bistro - Atmosferă relaxantă şi mâncare bună

Peter's Kitchen Bistro

Duminica trecută, deşi a fost o zi ploioasă şi mohorâtă, numai bună de stat în casă, am ales să ies şi să mă bucur de un prânz în oraş. Şi bine am făcut!

Am fost la Peters Kitchen Bistro, un restaurant mic de pe strada Speranţei nr. 6, în apropiere de Piaţa Rosetti. Adevărul este că nici nu puteam face o alegere mai bună pentru o zi de duminică. De ce? Ei bine, restaurantul este foarte intim şi liniştit, astfel că te simţi ca la tine acasă. În plus, locaţia este o casă veche care amplifică sentimentul de relaxare. Au chiar şi o terasă în curtea casei, dar având în vedere vremea urâtă de afară era imposibil să stăm acolo.

linguine cu fructe de mare si dorada

Pe lângă atmosfera relaxantă, mâncarea este de-a dreptul delicioasă şi vine şi foarte repede! Eu mi-am comandat o porţie de linguine cu fructe de mare care a fost tare savuroasă. Porţia generoasă şi pastele foarte săţioase, iar fructele de mare din abundenţă au fost suficiente pentru a mă sătura pe deplin. De departe una dintre cele mai bune porţii de paste pe care le-am mâncat. Şi sunt pretenţioasă la paste! Prietenul meu şi-a comandat o doradă la grătar cu legume sote şi i-a plăcut la fel de mult cum mi-au plăcut mie pastele. Poate chiar mai mult! Ce-i drept nu am gustat pestele, nu sunt mare fan, dar nici nu îmi făcea poftă la cât de apetisante erau pastele mele. Dar am gustat legumele care mi s-au părut foarte bune.

lava cake cu inghetata

Ca desert am comandat amândoi câte o porţie de lava cake fiecare. Extrem de bună, mai ales că atât blatul, cât şi interiorul erau un mix de vanilie şi ciocolată, lucru pe care nu l-am mai întâlnit până acum. De băut ne-am luat un fresh de portocale, respectiv o limonadă, însă dacă mergeţi seara cu siguranţă trebuie să vă luaţi un vin alături de paste! Şi vă spun sigur că aveţi de unde alege!

Trebuie să menţionez că bucătarul de la Peters Kitchen Bistro este sicilian, aşa că este de înţeles de ce face o mâncare atât de bună! Dacă v-am făcut poftă cu preparatele şi sunteţi curioşi cum este atmosfera şi mâncarea de la Peters Kitchen, atunci trebuie să le faceţi o vizită! Vă garantez că nu veţi fi dezamăgiţi!

linguine cu fructe de mare

dorada cu legume sote

lava cake and lemonade


Let's grow together in style! | Să creștem împreună cu stil!
Vision on Fashion by Adina Naneș


1 comment

Thank you for your wonderful words!

Web Statistics