Dolce & Gabbana Light Blue - parfumul perfect pentru vară

 
dolce gabbana light blue

 
În zilele toride de vară când razele soarelui sunt mai puternice ca niciodată, când gândurile sunt îndreptate spre vacanțele exotice de la malul mării, parcă nimic nu este mai potrivit ca miresmele îmbietoare de citrice și aromele proaspete florale.
 
Iar cea mai potrivită alegere când vine vorba de parfumuri de vară este de departe clasicul Dolce Gabbana Light Blue, un parfum iconic, renumit pretutindeni în lume. Puțini sunt cei ce nu cunosc acest parfum, atât de renumit este. De altfel, în cadrul expoziției de la Metropolitan Museum of Art din New York a obținut și titlul de una dintre cele mai importante descoperiri ale acestui secol.
 
Eu îl folosesc încă din adolescență și pot spune că nu am întâlnit încă un parfum fresh care să îl poată înlocui. Notele fructate cu cele florale se îmbină perfect în această apă de toaletă, care te duce cu gândul la litoralul din sudul Italiei. Spre deosebire de alte parfumuri fresh aroma acestuia este ușor dulceagă, ceea ce îl face foarte potrivit pentru o femeie extrem de feminină și elegantă.
 
notino dolce gabbana

 

Notele de vârf conținute sunt cedrul, clopoțeii și mărul verde, care poate că se simte cel mai pregnant, alături de notele de inimă alcătuite din iasomie și trandafir. În compoziția acestei ape de toaletă se regăsesc și arome de mosc, lemn de lămâi, cihlimbar și bambus, care devin din ce în ce mai pregnante pe măsură ce trec orele. 
 
Cu toate că este o apă de toaletă, persistența pe piele nu se schimbă deloc pe parcursul întregii zile, ba chiar devine din ce în ce mai pregnantă pe măsură ce trece timpul. De asemenea, la final de zi cel mai bine se simte lemnul de lămâie și aroma de iasomie. Dacă vrei să simți că te plimbi printr-o livadă de lămâi pe coasta mării Mediterane nu trebuie decât să pulverizezi două trei pufuri din Light Blue și imediat vei fi transportată într-un adevărat scenariu de film. 
 
Partea cea mai bună este că Light Blue de la Dolce & Gabbana poate fi găsit în patru cantități pe Notino, la un preț excelent. Eu am varianta de 100ml, însă am fost foarte tentată să o cumpăr pe cea de 200ml. 
 
parfumuri de vara pentru femei notino

 
 
Dolce & Gabbana a lansat în anul 2017 și varianta de apă de parfum, Light Blue Eau Intense, ce are o aromă mai puternică și mai profundă decât clasicul Light Blue. De altfel, această apă de parfum are și perechea sa masculină, spre deosebire de apa de toaletă care nu are și variantă pentru bărbați. 
 
Ambele versiuni ale acestui parfum pot fi găsite la Notino în categoria parfumuri de vara femei, alături de o mulțime de alte parfumuri fresh ale altor branduri. Însă, personal, vă recomand să alegeți Light Blue pentru că nu veți regreta! Veți vedea că nu vă veți mai despărți de el în această vară și nu numai. Cel puțin eu îl folosesc de peste 15 ani și nu m-am gândit vreodată să renunț la el! Mă face să mă simt ca și cum aș fi în vacanță în Italia, chiar și când sunt la birou și lucrez! 


Let's grow together in style! | Să creștem împreună cu stil!





No comments

Thank you for your wonderful words!

Web Statistics