3 produse esențiale din rutina mea de îngrijire a părului


3 produse esentiale in rutina mea de ingrijire a parului


Încă de când eram copil am acordat o atenție deosebită îngrijirii părului. Chiar dacă am avut norocul să am un păr foarte des și bogat, cu un fir rezistent și destul de gros și ondulat, nu m-am bazat pe asta și am căutat întotdeauna să folosesc produse bune și potrivite pentru a-mi menține podoaba capilară sănătoasă. Ba chiar am insistat asupra îngrijirii de când am început să folosesc placa de îndreptat părul, deoarece nu am vrut ca firele să devină subțiri și casante. Iar când am fost vopsită am încercat pe cât posibil să folosesc produse profesionale atât în ceea ce privea vopseaua de păr, cât și șamponul, balsamul, masca și uleiul pentru păr. 

Pot spune că de-a lungul vremii am testat numeroase produse destinate îngrijirii părului, atât mass market, cât și profesionale. Astfel, am reușit să îmi dau seama care mi se potrivesc cel mai bine și care sunt eficiente și fac ceea ce promit. Ba chiar am și câteva produse care nu îmi lipsesc niciodată din casă, iar în articolul de astăzi am să vă povestesc mai multe despre trei dintre ele!


Chi Silk Infusion ulei de par
 
 
1. Serul CHI Silk Infusion
Un produse de care nu mă despart de câțiva ani buni, de când l-am descoperit mai exact, este serul CHI Silk Infusion. Este de fapt un ulei pentru păr, ideal pentru părul degradat și uscat, dar potrivit și pentru păr fin și subțire, așa cum este de cele mai multe ori părul vopsit. De altfel, am început să folosesc ulei de păr în momentul în care m-am vopsit pentru prima oară pentru a evita ruperea, subțierea și degradarea firelor. Am încercat și alte branduri până să ajung la CHI, dar de departe acesta mi s-a părut cel mai potrivit pentru mine!
 
CHI Silk Infusion are mai multe proprietăți: hidratează părul și îl lasă mai strălucitor, de asemenea părul se descurcă mai ușor, oferă și protecție termică și cel mai important lucru nu necesită clătire. În plus, acest ser nu îngrașă deloc părul, iar acest lucru îmi place la nebunie. 
 
Eu îl cumpăr de regulă de la Notino, acolo l-am găsit la cel mai bun preț!
 
 
 
Garnier Botanic Therapy Coco Milk Macadamia masca de par

 
2. Masca de păr Garnier Botanic Therapy Coco Milk & Macadamia  
Atunci când m-am vopsit pentru prima oară am supus părul mai multor procese chimice, decolorare și vopsire, deoarece nu era tocmai simplu să ajung imediat la blond de la șaten închis. De atunci am început și să folosesc măști de păr, iar una dintre preferatele mele este Garnier Botanic Therpy Coco Milk & Macadamia. Pe lângă faptul că are un parfum delicios, această mască este senzațională! Descurcă foarte bine părul, îl lasă fin și mătăsos, îl hidratează, îi conferă strălucire și îl ajută să rămână sănătos mai multă vreme. În cazul în care căutați o mască de păr blond bună, trebuie să o încercați pe aceasta, cu siguranță o să vă placă! De fapt, încercați întreaga gamă, inclusiv șamponul și balsamul, sunt extrem de bune!



Batiste Cherry samon uscat


3. Șamponul uscat Batiste
Chiar dacă sunt o norocoasă și nu am mari probleme cu îngrășarea părului, în timpul verii trebuie să folosesc un șampon pentru păr gras, mai exact deja celebrul șampon uscat de la Batiste! Când este foarte cald, scalpul mi se îngrașă destul de repede, cam la 2 zile de la spălare, ceea ce nu e foarte plăcut. Iar pentru că nu este tocmai recomandat să te speli pe cap la perioade mai scurte de trei zile, aleg să folosesc șampon uscat atunci când este absolut necesar. Iar printre preferatele mele este cel de la Batise! Nu trebuie să folosesc mult, iar părul arată ca și cum ar fi proaspăt spălat. Ba chiar îi oferă și volum! În plus, îmi place că nu lasă particule albe și că miroase genial. 

Eu încerc să îl pulverizez de la distanță cât mai mare de păr, apoi îl masez bine de tot, iar la final pieptăn părul. 

Pentru mine este un produs must have și nu îmi lipsește din casă. Un recipient full size mă ține undeva la mai bine de 8 luni!


Cam acestea sunt câteva dintre produsele mele preferate din rutina de îngrijire a părului. Nu uitați, pentru a avea un păr sănătos, pe lângă o îngrijire adecvată, trebuie să folosiți vopsea profesională dacă vă vopsiți și să vă tundeți vârfurile regulat! Mai mult, dacă vă vopsiți blond și observați că firele de păr se deteriorează, în ciuda folosirii oricăror produse de îngrijire, renunțați la blond pentru că părul vostru vă transmite că nu tolerează procesul de vopsire specific blondului!



Let's grow together in style! | Să creștem împreună cu stil!

 

No comments

Thank you for your wonderful words!

Web Statistics