Lumea blogging-ului: cam multe "picățele", nu credeți?

adina nanes

Ca orice om mai am și eu frustrări pe care nu prea mi le vărs în online, iar unele dintre ele au de-a face chiar cu lumea blogging-ului sau, mai bine zis, a așa-zișilor "influenceri" mai nou. Nu am să stau să filozofez asupra termenului influencer pentru că au făcut-o atâția. Dar am să vă spun un singur lucru, nu există așa ceva în România. Îmi voi direcționa atenția mai degrabă către blogging și ce mă frustrează pe mine cu privire la domeniul ăsta sau, mă rog, la ce mă irită în momentul de față, că o parte mai găsiți și într-un articol trecut

Știți bine, nu sunt nouă într-ale blogging-ului, am chiar o vastă experiență în domeniul ăsta și cu toate că sunt imună la multe lucruri care se întâmplă și care nu mi se par a fi tocmai ok, zău că am și momente de frustrare maximă când văd anumite chestii. Nu am să dau nume nici de bloggeri, nici de agenții de PR, deși cred că aș avea o listă lungă dacă aș face-o. Mă voi referi în articolul de azi mai mult la agențiile de PR care nu-și prea fac treaba și la bloggerii sau influencerii care postează din joi în paște. Nici nu mai zic de cei cu followers cumpărați.

Ca idee, un blogger ar trebui să posteze în cel mai rău caz măcar două articole pe lună, fie ele și cu ce-i trece prin cap și nu cu poze de acum o sută de ani, asta valabil și în cazul Instagramului numai că perioada ar cam trebui să fie de cel puțin o postare pe săptămână. Ah, și aici mă refer nu la conținut sponsorizat, plătit sau mai știu eu ce pentru că cunosc cazuri care doar în situațiile respective postează ceva, adică o dată la câteva luni când le mai pică ceva. 

Iar pentru că am lămurit primul aspect, putem trece la cel de-al doilea.

Ce ar trebui să facă o agenție de PR în lucrul cu bloggerii? Ia spuneți, știți? Dacă nu, vă spun eu: research sau, mai pe românește, un pic de studiu de piață. Fiecare agenție are o bază de date cu bloggeri și influenceri, dar baza aia de date mai trebuie adusă și ea la zi din când în când. Adică, mai cercetați și voi măi oameni buni piața și faceți un update la baza aia de date. Nu e greu și vă spun eu nu durează mult. Acum serios, nu vă e un pic rușine așa, față de clienții voștri mai mult, să lucrați cu oameni care au cam apus de mult sau care au majoritatea followers/urmăritorilor cumpărați? Înțeleg că aveți nevoie de link-uri pentru rapoarte, dar au vreo valoare link-urile respective? Eu am o vorbă, când tu ai buget de reclamă la PRO TV de ce ai face la TVR 1 sau chiar mai rău la TVR 2? Sper că înțelegeți analogia. 

Și pentru că am definit așa cât de cât termenii ecuației, hai să vedem care-i problema, sau de unde vine frustrarea mea și de ce nu rezolvă nimeni ecuația. 

Este destul de simplu, când vezi că agenția nu își face treaba și are aceeași bază de date de acum doi ani în care se găsesc, evident, și oameni care nu mai pot fi numiți bloggeri activi, ca să nu mai zic nimic de influenceri sau de cei care au 90% din followers cumpărați, și, culmea, îi invită la evenimente, îi include în campanii, le trimite produse, nu e ceva un pic nelalocul lui aici? Vă zic eu că e! Păi, ce publicitate îți face omul ăla? Nu prea îți face! Și evident, pentru că trăim în România, bloggerul nu va spune nici miau, cum, doamne ferește, să spună că a postat ultima oară acum 6 luni și că pune pe Instagram poze vechi de acum un an? Cum? Nu se poate face asa ceva, nu este profesional să faci asta! 

Eh, în astfel de momente, nu îți vine să explodezi și eventual să îți verși furia undeva pe Facebook, Instagram, oriunde? Evident că da. Dar nu o faci, pentru că în final tot tu ești arătat cu degetul dacă dai vreun nume, ești numit invidios sau mai știu eu ce. Dar până la urmă de ce? Pentru că ai spus adevărul, pentru că nu ți se pare corect față de cei care chiar muncesc să producă conținut constant peste tot? Acum serios, spuneți și voi, e normal așa ceva? Nu prea e zic eu!

Situația asta e ca cam așa: tu ai muncit de ți-au sărit capacele, vine colegul de muncă care a fost 5 luni în vacanță și este promovat în locul tău. 

Pe final și pentru a concluziona, am două mici sfaturi. În primul rând, pentru agenții: aduceți-vă bazele de date la zi măcar o dată la 6 luni că nu e cine știe ce efort și mai uitați-vă cine are followers falși că nu e greu de aflat. În al doilea rând, pentru bloggerii care postează din an în paște pe blog și Instagram: aveți bunul simț de a nu vă mai considera bloggeri și a refuza să mai acceptați să mergeți în stânga și în dreapta doar pentru a primi produse gratis din când în când, mai ales când vă știți că nu aveți cifre reale.  

Cam asta am avut de zis azi, am avut un moment în care nu am mai putut să tac și nici nu mai vreau.

În ceea ce privește ținuta, m-a inspirat pentru titlu. Este o ținută numai bună pentru începutul de toamnă, mai ales, că sezonul acesta se poartă foarte mult carourile, iar bluza pe care o port este adorabilă. În plus, veți vedea că toamna aceasta voi miza mult pe ținute în culori deschise.

adina nanes fashion blogger
Blouse/Bluză - Rosegal | Trousers/Pantaloni - H&M | Bag/Geantă - Rosegal
Location/Locație: Sun Plaza
Photos by: Alex Damian

adina nanes fall outfit

adina nanes studio sunlight

adina nanes blogger de moda

adina nanes sun plaza

adina nanes ruffled blouse

adina nanes lumea bloggingului cam multe picatele

adina nanes plaid blouse

Let's grow together in style! | Să creștem împreună cu stil!


No comments

Thank you for your wonderful words!

Web Statistics